Emigrarea in Rusia

Desfiintarea boierescului n-a fost urmata de improprietarirea taranilor. Boierii ii puteau oricand sili pe tarani sa cada de acord cu un anumit pret scazut, fie prin aducerea lucratorilor din Galitia invecinata, care cereau o simbrie mai mica, fie prin alte metode de constrangere, aplicate de primariile comunale in folosul marilor proprietari. Masurile legislative nu au fost, din pacate, insotite de actiuni practice imediate. Ordinul guvernului vienez privind criteriile de stabilire a despagubirilor pentru desfiintarea boierescului a fost emis abia la 26 septembrie 1849. in baza lui, taranii trebuiau sa depuna sumele reprezentand valoarea despagubirilor in rate anuale la un institut de credit, de la care se puteau si imprumuta. Insa, intre timp, camata se urcase pana la 30 la suta. Comisiile locale care fixau valoarea despagubirilor au inceput sa lucreze eficient din anul 1857 in conditiile, cand taranii, de fapt, n-au fost improprietariti, cand platile pentru despagubiri erau exagerate, cand preturile pentru folosirea imasurilor erau destul de mari, cand lipsa de inventar agricol si a fortei de munca a acutizat si mai mult starea fostilor clacasi, zeci de familii din Boian au inceput sa emigreze, in cea de a doua jumatate a secolului al XlX-lea, in Basarabia, care din 1812 facea parte din componenta Imperiului Rus. Prima instiintare despre aceasta emigrare clandestina dateaza din30 aprilie 1866, cand directia vamii austriece din Boian expediaza o telegrama inspectoratului financiar din Cernauti, in care se relateaza: “Noaptea trecuta circa 100 de locuitori ai satelor Slobozia-Rarancei si Boian au emigrat, pe cai ocolite, in Basarabia. Printre acestia s-au aflat si militari sositi in concediu. O asemenea emigrare dureaza de cateva ziie si continuarea ei poate fi asteptata si in noaptea urmatoare. Organele rusesti ale puterii contribuie la aceasta emigrare. Emigrantii depun juramantul de credinta Rusiei, apoi, prin Hotin, ei sunt repartizati in diferite localitati, unde sunt improprietariti si unde li se dau cele necesare pentru trai”.

A doua zi, la 1 mai 1866 adica, la vornicia din Boian a fost dresat un proces verbal, stabilindu-se numele celor plecati in Rusia. Acest proces verbal a fost incheiat in baza dispozitiei telegrafice nr. 1466 din 30 aprilie 1866 a prezidiului administratiei tinutale si in prezenta sefului administratiei districtuale din Sadagura, a vornicului din Boian si ajuratilor. S-a constatat ca in noptile trecute au avut loc cazuri de emigrare a taranilor in Basarabia. Conform unor calcule, din Boian emigrasera pana la acea data 39 de familii, 4 argati si o argata. in procesul verbal a fost inclusa si relatarea taranului llie Ceahlic, care fusese in Basarabia la castig. Acesta a confirmat versiunea ca taranii din Bucovina sunt dusi la Hotin, unde depun juramantul de credinta Rusiei si de unde sunt porniti spre locurile pustiite de holera, intorcandu-se din Basarabia, Ceahlic a intalnit patru boinceni, care aveau deja pasapoarte si care plecau la Ghisinau in cautarea lucrului. Pe urma el a intalnit un grup de barbati, femei si copii, escortati de soldati tot in directia Ghisinaului, de unde, chipurile, aveau sa fie trimisi, in calitate de colonisti, inTaurida.

Pentru confirmarea celor declarate de llie Ceahlic, comisia insarcinata cu dresarea procesului verbal, 1-a anchetat pe locuitorul Boianului Carol Schneider, care adeseori se afla cu treburi in Basarabia. Totodata, ea 1-a trimis intr-o misiune de recunoastere in Basarabia pe boinceanul Grigore Nescoromnai.in fata comisiei Carol Schneider a povestit ca a vazut grupuri de emigranti din Bucovina si Galitia, printre care si familii din Boian, ce erau insotite de soldati rusi inspre Chisinau, de unde emigrantii urmau sa fie trimisi in diferite colturi ale Basarabiei pentru a fi improprietariti.

Persoana de incredere a comisiei, Grigore Nescoromnai, a relatat ca el a ajuns pana la granita si, mergand de-a lungul santului ce marca hotarul, a intrebat de cazacul ce statea la post pe unde ar putea trece liber in Basarabia. Acela i-ar fi raspuns: “Vino incoace!”. Iar cand Nescoromnai, chipurile, a ezitat, cazacul i-a spus ca nu avea de ce se teme, fiindca in fiecare noapte multi oameni trec granita, iar granicerii rusi au primit ordin de sus de a lasa sa treaca liber toti fugarii austrieci, sa-i duca apoi la cel mai apropiat pichet, de unde sa-i transporte mai departe cu carele.

Ca sa fie lamurite cauzele emigrarii, seful administratiei districtuale Sadagura s-a deplasat in satul Slobozia-Rarancei, unde a avut o discutie cu invatatorul Ilie Medvedi. Acela i-a relatat ca de la un timp si ziua, si noaptea, din Jucica, Boian si alte localitati bucovinene sosesc barbati si femei, impreuna cu copiii lor, iar de acolo trec granita in Basarabia. Dincolo de hotar ii intampina supraveghetorul granitei, populatia ii hraneste pe cei sositi, apoi acestia sunt dusi cu carele mai departe. Mai intai ei nimeresc in Colincauti, unde isi are resedinta capitanul de graniceri rusi, iar de acolo — la Hotin, ca in cele din urma sa ajunga la Chisinau. Anume la Chisinau isi iau acestia cetatenia ruseasca. Daca emigrantii din Bucovina isi manifesta dorinta de a-si cauta singuri de lucru, o asemenea posibilitate le este acordata. Dar daca ei vor sa se aseze cu traiul pe pamanturile statului, atunci primeac cate 50 de ruble pentru drum si sunt transportati in Crimeea, unde le sunt repartizate cate 5-6 falci de pamant, una sau doua vaci, 5-10 oi si pe un timp de zece ani sunt scutiti de impozite.

Invatatorul Ilie Medvedi din Slobozia-Rarancei a mai adaugat, stand de vorba cu seful administratiei districtuale Sadagura, ca toti emigrantii din Boian si din altele sate bucovinene, fiind intrebati dincolo de granita de ce-si paraseau bastina, raspundeau ca numai si numai din cauza datoriilor banesti fata de proprietarii funciari.

In pofida faptului ca boierescul fusese lichidat, taranii din Boian erau datori sa se rascumpere de la boierul Stefanovici, platindu-i suma de 57 mii de florini⁸¹. Si dupa aceasta reforma in Boian a fost pastrata marea proprietate funciara. Boierul Stefanovici si arendasii detineau 3.889 iugare de pamant (1 iugar—5.575 m²), in timp ce 756 de gospodarii taranesti aveau in posesiune doar 6007 iugare, dintre care 1.018 iugare erau imasuri si fanete, iar 19 iugare — gradini si livezi. Pamantul in Boian le fusese repartizat taranilor in mod foarte neuniform. 24,7 la suta din gospodari stapaneau terenuri de pana la 2 iugare, iar 32 la suta nu dispuneau de cai.