Primul razboi mondial

In ziua de 26 iulie (st. v.) 1914 langa Noua Sulita si de-a lungul paraului Rachitna, hotar intre doua imperii, au avut loc primele ciocniri intre unitatile tariste si cele austro-ungare, iar la Gernauti a sosit primul transport cu raniti.

La cateva zile au urmat luptele crancene pe linia Boian — Mahala—Rarancea—Toporauti si austro-ungarii au suferit aici pierderi enorme “. in rezultatul ofensivei rusesti, scolile au fost inchise, autoritatile publice si-au redus serviciul, contele Meran, guvernatorul austriac al Bucovinei, si-a mutat resedinta de la Cernauti la Vatra Dornei, iar comandamentul jandarmeriei si-a stabilit sediul la Radauti, unde functiona si Tribunalul de Razboi. La 2 septembrie 1914 rusii aveau sa ocupe Cernautii, instaland acolo o administratie civila in frunte cu avocatul roman Temistocle Bocancea.

In lucrarea “Bucovina in razboiul mondial” a lui Teodor Balan (o gasiti in CARTI) gasim astfel de informatie: “In satul Boian Rusii au intrat in ziua de 23 August 1914. Imediat s-au imprastiat asupra centrului, au spart pravaliile si au furat marfurile; ce n-au putut duce cu ei au aruncat in strada. Pe urma au dat foc caselor. Casa nationala romaneasca, ridicata din cotizatiile intelectualilor si taranilor romani, a fost intaiu stricata si murdarita. Mobila romaneasca a fost distrusa si arsa, si sala cea mare cu peretii impodobiti cu scene din istoria Romanilor prefacuta in grajd pentru cai. Pe urma s-a luat acoperisul, s-au scos ferestrele si ce a ramas n-a fost decat ruina. Archiva bancii romanesti a fost complet distrusa. Casa parohiala unde salasluia preotul roman George Volcinschi, astazi egumenul manastirii Putna, a fost ocupat de soldati. Acestia au luat tot invertarul casei. Cand n-au ramas decat paretii, soldatii au dat jos icoanele si le-au distrus cu cismele. Scoala romaneasca a fost devastata si murdarita. In Februarie 1915, cand au fost siliti sa se retraga, soldatii au rechizitionat dela tarani vite, cai, gaini si tot felul de alimente.”

Unul dintre cei mai vestiti generali rusi care a luptat in imprejurimile Boianului a fost graful Fiodor Keller. El comanda a la 3-lea corpus de cavalerie care era compus din diviziunile a 10-ea, 1 Donskaia si 1 Terskaia. Anume generalul Keller a fost initiatorul si realizatorul evacuarii complete a tuturor familiilor din Boian si Lehaceni in regiunile Saratov si Astrahani din Rusia. Cauzele erau: atarnarea vrajmasa fata de armata tarista, spionaj si contrabanda cu tuica romaneasca. Eleonora Vaipan, fiica lui Nicolai Vaipan imi povestise cum au intrat rusii noaptea in ograda lor si le-au spus urgent sa paraseasca casa. Timp de doua ore intr-o invalmasala mare ei au parasit casa si sa-u indreptat spre gara din Noua-Sulita. Pe drum sotia lui Nicolai, Veroanca striga: “Unde-i Ionica?”. Ionica, cel mai mic copil, avand munai 2 anisori fusese uitat dormind pe cuptor. Ei repede sa-u intors inapoi si la-u luat. Rusii de acum au fost taiat jumatate din gaini. Despre soarta lui Ionica mai detailat puteti afla aici.

Ramas fara stapan, satul a fost distrus complet. Boincenii care s-au intors din Rusia dupa terminarea razboiului n-au gasit altceva decat daramaturi, mormane de moloz si doar cateva case ramase in picioare, dar descoperite, caci tabla o furasera locuitori din satele invecinate. Unde aveau sa traiasca sarmanii? Si-au sapat bordeie in pamant. Apoi s-au pus pe munca boincenii. Din cenusa s-au ridicat noi gospodarii, fiindca boincenii sunt oameni harnici si “indaratnici la lucru”, cum spuneau batranii. Adica, daca ei si-au pus ceva in gand, acest gand numaidecat trebuia indeplinit.

In anul 1936 in cimitirul ortodox din Boian (au fost si mai sunt si alte cimitire — greco-catolic, romano-catolic, evreiesc), prin osardia preotului paroh Mihai Rusu, un mare patriot al nostru, a fost inaltat un monument-cruce in cinstea eroilor primului razboi mondial. La aceasta cruce veneau crestinii din sat, veneau elevii cu flori, cu cantari bisericesti si patriotice, omagiindu-i pe eroi.

Odata cu venirea si stabilirea acelei puteri pagane si antihriste, pe care o stim, noii stapani au interzis oficierea slujbei de pomenire la monumentul eroilor. in mod enigmatic, mai tarziu a disparut si crucea, insa nadejdea niciodata n-a murit in sufletul crestinului ortodox roman din Boian. Taranca Maria Gavrilcu, initiatoarea mai multor actiuni crestine (fantana si troita de la rascrucea drumurilor din Hlinita) a lansat apelul ca in cimitir sa fie ridicata o noua cruce, langa postamentul monumentului distrus, in cinstea eroilor neamului din primul razboi mondial. Si iata ca familia Jalba (tata, fiu, nepot), din care fac parte tinichigii vestiti, a ornamentat o cruce de toata frumusetea. Toti enoriasii bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, avandu-i pe atunci de pastori spirituali pe preotii Boris Tapu, paroh, si Vasile Nicoriuc, cooperator, au contribuit la finisarea acestui monument, care s-a inaltat si s-a sfintit intr-o zi de Ispas, adica in Ziua Eroilor Neamului in ajun, la propunerea lui Stefan Hauca, membrii comitetului parohial si bisericesc, precum si alti enoriasi, impreuna cu preotii din sat au facut un pelerinaj la ansamblul comemorativ din Valea Cosminului, unde au vazut, lfata locului, ca, intr-adevar, in anii primului razboi mondial pe teritoriul Boianului au cazut cu moarte de erou 1.004 soldati si ofiteri ai armatei austro-ungare si ai armatei tariste. In armata austro-ungara, desigur, au fost si fii ai boincenilor, dintre care unii nu s-au mai intors la vatra de pe campurile de lupta.

In primul razboi mondial Boianul a fost arena a unor lupte sangeroase. Zeci de cimitire, mii de cruci au impanzit campurile Boianului, padurile din imprejurimi. Dar cate morminte au ramas inca nedescoperite! Bunaoara, cimitire ale ostasilor austrieci si rusi au fost la Islaz, Budai, Valea Mutei, Ruginoasa, Vulparie, Lehaceni, Hucau, Hlinita. in anul 1936 osemintele din cimitirile militare si din mormintele soldatesti izolate au fost reinhumate la Valea Cosminului, unde a fost amenajat un memorial al eroilor din primul razboi mondial. Romanii au avut grija de toti mortii, si de austrieci, si de rusi.

Despre inceperea razboiului mondial si despre desfasurarea operatiilor de lupta intre armatele austro-ungara si rusa in zona bucovineana din stanga Prutului, in imediata apropiere a Cernautilor, ne vorbeste, cu lux de amanunte, in cartea sa Anita Nandris-Cudla:

“In anul 1914 s-au inceput razboiul mondial. Era vara pe la Sf. Ilii, intr-o duminica dimineata. Parintii au mers la biserica, noi copiii am ramas acasa. Deodata vedem la poarta doua carute incarcate cu saci, cu straie, deasupra femei si copii si ne intreaba pe noi unde e tata, mama. Noi spunem ca la biserica. Iar ei ne-au spus sa mergem sa-i chemam cat mai repede sa vie acasa. Erau doua familii din satul Boian, care se hramuiau cu parintii. Tata, mama ii poftesc sa vie in casa. Uite ce-i razboiul s-au inceput, armata austriaca sa retrage si vin moscalii. Uite noi santem gata cu carutele sa fugim, si il intreaba pe tata, da voi ce ganditi?” ‘⁰².

Si spune mai departe aceiasi autoare urmatoarele: “Armata austriaca s-a retras pana la muntii Carpati si moscalii numai treceau peste satu nostru si tot marg inainte. Au tinut frontu la Carpati, cam vro zece luni, pe urma au inceput austriecii sa-i bata pe moscali si moscalii au inceput sa se retraga. S-au retras, au trecut de satu nostru pana in satul vecin Boian si in Boian au oprit frontu, asa ca in sat, in Boian, era frontu moscalilor, dar pe camp, sub sat, acolo unde era o padurice ce se chema Lomotet, era frontul austriecilor”.

Fratii Harasan Ion, de 95, si Harasan Mihai, de 94 de ani, isi aminteau ca razboiul s-a inceput duminica si ca ei locuiau la marginea Boianului, de aceea, de frica rusilor, care veneau, chipurile, ca balaurii, ca aveau, cica, un ochi dinainte si altul dinapoi, ca ar fi taiat tatele la femei, au fugit cu caruta la Rarancea, dar s-au intors. Casa lor era la o suta de metri de linia intai. Au vazut cu ochii lor cum ardea targul Boianului, cand rusii au intrat in sat. Rusii i-au dat foc. Ei tineau minte ca cele mai crancene lupte dintre austrieci si rusi s-au dat langa padurea Lomotet, in ziua de Boboteaza a anului 1915. Ba inaintau rusii, ocupand Cernautii, ba se retrageau si lucrul acesta s-a repetat de vreo trei ori, pana la Sfintele Pasti, cand satul Boian a fost evacuat in intregime in Rusia, la Astrahan si Saratov (o mie de familii). Ce coincidenta! O mie de morti pe pamantul Boianului. O mie de familii duse in Rusia din Boian.

Toader Toma, in etate de 91 de ani, povestea ca rusii au venit pe-o cararuie timp de o zi si-o noapte, in rand cate unul si cum s-au slobozit in sat, au prins sa alerge dupa gaini, dupa fete si neveste. Iar Margareta Iurcu, in varsta de 94 de ani (nascuta Cuciurean),era scolarita cand a izbucnit primul razboi mondial si se afla in vacanta. in casa lor locuia un ofiter rus, care tot spunea ca mai sunt cinci minute si austriecii vor capitula. Cand familia ei a fost evacuata cu forta in Rusia, a primit o lovitura de bici de la un

cazac.

Bizovi Domnica, nascuta Vaipan, de 90 de ani, isi amintea ca in casa parinteasca stateau doi ofiteri rusi, ca intr-o zi in coarda casei a nimerit o ghiulea trasa de austrieci din Tureni, dar nu a explodat. Un ofiter atunci si-a facut semnul crucii si i-a spus stapanei, caci stapanul era dus pe front, ca un copil din casa a avut noroc, de aceea n-a explodat ghiuleaua si au ramas cu totii in viata. Tot dansa povestea ca atunci cand s-a dat ordin ca satul sa fie ridicat, mama ei de frica si de groaza ca era scoasa din casa, 1-a uitat pe Ionita, fiul cel mic, pe cuptor. in drum, la poarta, si-a adus aminte si-a inceput sa boceasca. Rusii i-au dat voie sa se intoarca si sa-si ia copilul. A mai auzit de la mama ei ca o femeie din Rarancea, ruteanca, care avea barbat si doi feciori, s-ar fi ajuns cu rusii si le-a taiat austriecilor linia de telefon. Anume din acea cauza multi soldati austrieci au fost facuti prizonieri in 1915 pe campul de lupta, la Rarancea. Cand au aflat austriecii cine le-a taiat linia telefonica, atunci au dat ordin ca barbatul si cei doi fii ai femeii sa fie spanzurati Raranceanca a fugit in Boian si petrecea cu rusii.

Fruzina Suhani, nascuta Istiniuc, de 90 de ani, spunea ca a vazut la Hlinita, pe toloaca, vrafuri de uniforme albastre, secerate de gloante. In 1936, cand erau deshumate osementile din cimitirele ostasesti din Boian, pentru a fi depuse in cimitirul comun din Valea Cosminului, femeia unui boincean, soldat austriac, pe nume Tesliuc, si-a recunoscut barbatul dupa numarul de la gat. I s-a dat voie sa-1 inmormanteze in cimitirul din sat. Era de acum recasatorita si avea si copil cu alt barbat. intr-o noapte i s-a parut ca cineva i-a intrat in casa. L-a vazut ca viu pe un soldat rus, care i-a spus sa-1 dezgroape si pe el din dosul casei si sa-1 duca unde au fost dusi si ceilalti morti. Il scoala pe barbat si-i spune intamplarea. Sotul i-a zis ca ea, pur si simplu, a visat si n-a vazut nimic. In alta noapte a auzit ca cineva striga din pod. Si parca a cunoscut glasul acelui soldat rus, care se ruga sa-1 dezgroape si pe el. S-a dus Fruzina Sugani la un calugar, a platit slujbe si de atunci a avut liniste in casa.

Mihai Darda, in etate de 68 de ani, a auzit de la bunicul sau, Simion Bandur, ca atunci cand au fost dezgropati mortii din cimitirele ostasesti din Boian, un hlinicean, Caldararu Gheorghe, ce facea parte din “echipa mortii”, l-a scos din mormant pe un soldat imbracat, cu casca pe cap, de parca n-a stat in pamant timp de 22 de ani. Cand l-a ridicat in picioare, cadavrul s-a rispit. Statuse langa un izvor.

Cateva carti dedicate grafului si generalului rus Feodor Keller. Carti nespus de pretioase deoarece in una dintre ele se arata ca anume generalul Keller a fost initiatorul si faptasul evacuarii locuitorilor din Boian in Rusia in anul 1915. Cauza deportarii a fost atarnarea vrajmasa fata de armata tarista, spionaj si contrabanda cu tuica romaneasca. (vezi p. 1089)

Cantecul “Barbatul meu nu este mort” este un cantec vechi din perioada I-lui Razboi Mondial care descrie soarta unui ostas roman care intorcandu-se acasa gasi in loc de doi, trei copii. Am invatat acest cantec de la unchesul meu Ionel Darda. Aici, inpreuna cu unchesul, matusa Viorica si varul Trainel am cantat in 2005 la noi in casa.